In limba romana contemporana exista cinci stiluri functionale: stiintific, oficial (juridic - administrativ), publicistic, beletristic (artistic) si colocvial (familiar).

1. Stilul stiintific

Se utilizeaza in lucrarile care contin informatii asupra unor obiecte, fenomene, fapte, investigatii, cercetari, caractere tehnice etc, cu alte cuvinte, in lucrarile stiintifice; comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva; accentul cade pe comunicare de notiuni, cunostinte, idei etc., astfel ca functia limbajului este cognitiva;

CUPRINDE: articole stiintifice, lucrari de specialitate scrise de cercetatori, savanti, persoane creditabile in domeniul stiintific. Textele stiintifice urmaresc sa exploreze, sa explice, sa argumenteze cunostinte factuale.

CARACTERISTICI:

1. are functie exclusiv referentiala;
2. trasmite informatii stiintifice, tehnice, utilizate pe baza unor rationamente logice, deductive, argumentate;
3. respecta proprietatea termenilor;
4. se folosesc multe neologisme;
5. conform tipului de discurs: nonfictional, argumentativ, descriptiv, explicativ.
6. conform relatiei E-R (emitator-receptor). Emitatorul poate fi specializat (chimis, sociolog, psiholog, medic etc.). Receptorul este specializat sau nespecializat. Relatia emitator-receptor poate fi determinata de emitator prin numirea publicului-tinta sau nedeterminata.
7. conform efectului mesajului: Acordul, fiindca autorii sunt persoane creditabile in domeniul stiintific.
8. conform functiei mesajului (scop): informare, educare, publicitar (functie colaterala intalnita la textele de escorta de tip prefete, cuvant inainte).
9. conform incarcaturii emotionale a mesajului: critic, polemic, neutru.
10. folosirea cuvintelor monosemantice;
11. claritatea exprimarii (pusa in evidenta printr-o structura adecvata a propozitiei/frazei), precizie, corectitudine;
12. utilizarea sensului propriu al cuvantului;
13. un grad mare de tranzitivitate;
14. fiecare domeniu stiintific isi are propriul vocabular; termenii utilizati sunt monosemantici. Lexicul stiintific include numeroase neologisme si cuvinte derivate cu prefixe si pseudoprefixe (antebrat , contraofensiva) sau compuse cu sufixoide si prefixoide (biolog, geografie etc.) Acestora li se adauga utilizarea unor abrevieri, simboluri, semne conventionale, formule stereotipe. Dintre compozitiile pe baza textelor stiintifice, amintim: analiza stiintifica (filozofica, economica, politica, botanica, etc); studiul; comunicarea; referatul; eseul;

PARTICULARITATI LINGVISTICE:

Lexicale: terminologie de specialitate, monosemantism, neologisme, prefixoide;

Morfologice:Substantive abstracte, pluralul autorului;

Sintactice: Coordonarea si subordonarea;

Stilistice:fara figuri de stil si digresiuni.

Nota! Tot de stilul stiintific tine si limbajul tehnic (terminologie cu caracter orientat practic), limbajul religios (terminologie arhaica, solemna, conservatoare si cu incarcatura emotiva), limbajul poetic (terminologie accesibila si cu tehnici persuasive).

Nota!

-Informatiile din stilul stiintific se transmit prin diverse tipuri de texte (argumentativ, descriptiv, informativ, explicativ, injoctiv).

-Argumentarea este un demers prin care se justifica o afirmatie. Textele argumentative afirma sau neaga, valorizeaza sau nu, favorizeaza ca adevarate sau false, idei, convingeri, atitudini. Intr-un text stiintific argumentarea are functie referentiala, dar intr-un text jurnalistic ea are functie conativa. 

2. Stilul oficial (juridic - administrativ)

A. STILUL JURIDIC

CUPRINDE: domeniul legislativ (articole de lege, Constituţia, Codul penal, Codul muncii etc), texte elaborate de organul judiciar.

CARACTERISTICI ALE STILULUI:

-funcţie referenţială;

-enunţuri cu formă impersonală

-conţinut normativ;

-enunţuri clare, lipsite de ambiguitate;

-folosirea unui inventar lexical cu termeni clar definiţi;

-folosirea clişeelor formale;

-utilizarea unor clişee care indică atitudinea necesară (se completează 

cu majuscule, se scrie numai în chenarul albastru, se va completa, se

scrie cu litere de tipar etc);

-respectă proprietatea termenilor;

-foloseşte terminologia de specialitate;

-foloseşte neologisme;

-în raport cu realitatea, mesajul este preponderent denotativ;

-conform relaţiei E-R (emitator-receptor)beneficiar. Emiţător - specializat, adică organul 

legislativ; în acest tip de text, emiţătorul dă receptorului instrucţiuni 

în legătură cu modul în care trebuie înţeles textul. Instrucţiunile sunt 

realizate prin mijloace lexicale (trebuie, e obligatoriu, e interzis) sau 

prin mijloace formale (art. 1,2). Receptorul este de obicei specializat - 

cel care trebuie să aplice legea, dar şi nespecializat - cel care vrea să 

cunoască legea.

-conform efectului mesajului: Acord, fiindcă autorii sunt persoane credi-tabile în domeniul juridic. Emiţătorul poate controla efectul mesajului asupra receptorului (tip de discurs unde funcţia perlocuţionară este controlabilă).

-conform funcţiei mesajului: informare, educare.

-conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru, prohibitiv.

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale:terminologie specifica 

Morfologice:substantive provenite din infinitive lungi; -Substantive abstracte; -Verbul "a trebui", verbul "a putea"; -Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; -Verbe la diateza reflexiv-pasiva, preferinta pentru anumite verbe, locutiuni si expresii; -Forme impersonale; -Expresii verbale impersonale.Sintactice:Coordonare sisubordonare; - constructii infinitivale; -fraze coordonate;

Stilistice:clisee; -elipsa, verbele copulative; -fara figuri de stil si digresiuni.

B. STILUL ADMINISTRATIV

CUPRINDE: domeniul legislativ, administrativ, texte elaborate de organul administrativ.

CARACTERISTICI ALE STILULUI:

• enunţuri cu formă impersonală

• conţinut normativ

• enunţuri clare, lipsite de ambiguitate

• inventar lexical cu termeni clar definiţi

• prezenţa clişeelor

• respectă proprietatea termenilor

• foloseşte terminologia de specialitate

• are un număr mai mare de formule fixe decât stilul juridic (cerere, telegramă etc.)

• obiectiv şi impersonal

• accesibil, clar şi precis

• conform relaţiei E-R beneficiar. Emiţător - specializat adică organul legislativ. Receptorul este de obicei specializat - cel care trebuie să aplice legea.

• conform efectului mesajului: Acord, fiindcă autorii sunt instituţii creditabile în domeniul administrativ, (act oficial)

Notă! în cazul cererii, scrisorii oficiale, telegramei, efectul mesajului vizează acordul/ dezacordul/ aprobare/ dezaprobare/ respingere/ informare.

• conform scopului: funcţie conativă.

• conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru, prohibitiv. 

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale:Terminologie 

specifică: 

adeverinţă, 

adresă, cerere, 

certificat, 

domiciliu, dosar 

indemnizaţie

Morfologice:substantive provenite din infinitive lungi; -Verbul "a trebui", verbul "a putea"; -Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; -Verbe la diateza reflexiv-pasiva, preferinta pentru anumite verbe, locutiuni si expresii; -Forme impersonale; -Expresii verbale impersonale.

Sintactice: - constructii infinitivale; -fraze coordonate;

Stilistice -fara figuri de stil

3. Stilul publicistic

Stilul publicistic este propriu ziarelor si revistelor destinate marelui public; este stilul prin care publicul este informat, influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice, economice, artistice etc. Modalitatile de comunicare sunt: monologul scris (in presa si publicatii), monologul oral (la radio si televiziune), dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri consemnate scris);

ARTICOLUL, CRONICA, REPORTAJUL, FOILETONUL, INTERVIUL, MASA ROTUNDA, STIREA, ANUNTUL PUBLICITAR

CARACTERISTICI ALE STILULUI

1. are funcţie de mediatizare a evenimentelor;
2. conţine informaţii economice, politice, sociale;
3. influenţează opinia publică (discurs persuasiv);
4. în conformitate cu strategiile persuasive, discursul se poate adresa raţiunii sau afectivităţii;
5. strategia persuasivă se bazează pe argumente: A.persuasiunea adresată raţiunii aduce argumente de specialitate, de tip cauză-efect; (cauze-situaţie de analizat şi/ sau problemă-soluţii-rezultate/ modalităţi de aplicare a soluţiilor); B.persuasiunea adresată afectivităţii aduce argumente de popularitate, superioritatea unor produse în raport cu altele similare, mărturia unor beneficiari ai produsului, tradiţie, grija faţă de destinatar.
6. dimensiunea persuasivă ţine de publicitar;
7. are funcţie conativă;
8. exprimă atitudini;
9. orientat spre maximă accesibilitate şi actualitate.
10. utilizarea limbii literare, dar si a unor formulari tipice limbajului cotidian;
11. receptivitatea la termenii ce denumesc notiuni noi ( neologisme ), preocuparea pentru inovatia lingvistica (creatii lexicale proprii), utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea cititorilor; titluri eliptice, adeseori formate dintr-un singur cuvant, constructii retorice (repetitii, interogatii, enumeratii, exclamatii etc.), utilizarea larga a sinonimelor; tendintele de aglomerare sintactica; tendinta eliminarii conjunctiilor copulative .
12. utilizarea unor mijloace menite sa atraga publicul (excla­matii, grafice, interogatii, imagini etc)

Notă!

1. Unele forme se apropie de stilul colocvial, artistic sau ştiinţific, prin fap­tul că îmbină informaţia cu o prezentare/ comentare a acesteia, ceea ce, uneori, presupune şi o anumită implicare subiectivă a autorului.
2. Conţinutul reflectă realitatea imediată şi este completat cu mijloace extra­lingvistice de tipul: fotografie, caricatură, hartă, schemă, statistică, tabel.

PARTICULARIĂŢI LINGVISTICE

Lexicale: Este evitat limbajul profesional (el se foloseşte în publicaţiile de specialitate). Termenii noi sunt explicaţi prin analogie: raporturi de asemănare/ diferenţiere stabilite între două sau mai multe obiecte, fenomene, fiinţe etc. Utilizeaza titluri socante pentru a atrage atentia, pentru acoperirea subiectului sau pentru oreferire nemijlocita la continut.

Morfologice:Foloseşte preponderent diateza activă

Sintactice: Construit cu propoziţii enunţiative cât mai accesibile şi mai simple. Formulări eliptice care să impresioneze şi să atragă atenţia.

Stilistice: Detaliile sunt precise şi elocvente. Stilul cel mai sensibil la inovaţie. Se utilizeaza uneoriprocedee artistice (asemanatoare cu stilul beletristic).

4. Stilul artistic (beletristic)

Stilul beletristic are drept caracteristica fundamentala functia poetica a limbajului (expresiva, sugestiva); (artistic) se foloseste in operele literare.

CUPRINDE: operele literare în proză, versuri şi operele dramatice; tot aici pot fi incluse eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile.

CARACTERISTICI:

1. libertatea pe care autorul şi-o poate lua în raport cu normele limbii literare;
2. contrastul dintre sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie, prin modul neobişnuit în care se folosesc cuvintele);
3. caracterul individualizat al stilului;
4. unicitate şi inovarea expresiei;
5. bogăţie lexicală - din punct de vedere statistic;
6. sensuri multiple ale aceluiaşi cuvânt;
7. înglobează elemente din toate stilurile funcţionale, dar şi din afara limbii literare (arhaisme, regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon);
8. mesajul are funcţie poetică, centrată asupra lui însuşi, asigurându-i acestuia o structură care îl face perceptibil la nivelul formei şi adesea uşor de fixat în memorie. Prin funcţia poetică, un mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul pentru informaţie, ci un text interesant în sine: plăcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanţa mesajului e produsă de simetrii, repetiţii, rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcţia poetică se manifestă desigur în poezie, dar nu numai în ea; e prezentă în vorbirea curentă, în expresii şi locuţiuni populare, în sloganuri, proverbe etc.
9. folosirea termenilor cu sens figurat ca si a celora care, prin anumite calitati, trezesc in constiinta cititorilor imagini plastice, emotii, sentimente;
10. o mare complexitate, data fiind diversitatea operelor literare cat si faptul ca fiecare autor isi are propriul stil;
11. bogatia elementelor lexicale (cuvinte din fondul principal lexical, termeni regionali, arhaici, neologisme, termeni de jargon sau argou etc);
12. extinderea semantica prin utilizarea sinonimiei si a polisemiei unor termeni;
13. cuvintele sunt utilizate cu functia lor conotativa;
14. relieful enuntului poate fi intarit chiar si prin abaterea de la uzul curent al limbii.

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI:

1. Claritate: exprimarea clară a gândurilor şi a sentimentelor.
2. Proprietăţi: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprima­rea gândurilor şi sentimentelor.
3. Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării.
4. Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunţurilor.
5. Puritatea: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară.
   
   

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale: Polisemantism; Sensul conotativ; Varietate lexicală

Morfologice: Valori expresive ale părţilor de vorbire; Mărcile subiectivităţii

Sintactice: Diversitatea raporturilor de subordonare; Inversiuni, dislocări topice

Stilistice: Prezenţa 

procedeelor artistice

5. Stilul colocvial

Stilul colocvial (familiar) se utilizeaza in sfera relatiilor de familie, in viata de zi cu zi.

CUPRINDE (sfera de utilizare) - relaţii interpersonale în planul vieţii cotidiene.

CARACTERISTICI:

1. conform specificului discursului: discurs ficţional/ stil artistic, discurs nonficţional/ stil ştiinţific;
2. recurge la elemente suprasegmentale (ton, gestică, mimică);
3. are o mare încărcătură afectivă;
4. regulile gramaticale pot fi încălcate;
5. pot fi folosite elemente de argou sau jargon;
6. sunt folosite particularităţi regionale sau socio-profesionale;
7. se realizeaza dezvoltarea spontana, neintentionata a limbii.
8. un anume grad de afectivitate;
9. folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultatorului;
10. utilizarea mijloacelor non-verbale; oscilare intre economie si abundenta in exprimare. Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice, a abrevierilor de tot felul, dar mai ales prin elipsa, ca urmare a vorbirii dialogate, precum si prin mijloace extralingvistice (mimica, gestica) care permit intreruperea comunicarii, restul fiind sugerat. Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie, prin utilizarea zicalelor, proverbelor, locutiunilor si expresiilor, prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt substituite prin perifraze.
11. prezenta unor termeni regionali sau chiar argotici;
12. folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor in vocativ sau a verbelor la imperativ;
13. simplitate, degajare si naturalete.
14. conform relaţiei E-R (beneficiar)
    
    
    Emiţătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi şi
    
    
    el specializat sau nespecializat. In cadrul acestui stil, relaţia emiţător-receptor poate fi şi de rudenie.
15. conform efectului mesajului
    
    
    Acord
    
    
    Identificare
    
    
    Internalizare
16. conform funcţiei mesajului (scop):
    
    
    Informare
    
    
    Educare
    
    
    Divertisment
    
    
    Publicitar
17. conform încărcăturii emoţionale a mesajului
    
    
    Emoţional
    
    
    Persuasiv
    
    
    Manipulant
    
    
    Prohibitiv
    
    
    Critic
    
    
    Polemic
    
    

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI

• Claritate
• Proprietate
• Corectitudine
• Precizia
• Puritatea

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Lexicale: Argou; Jargon;Neologisme la moda; Cuvinte tipice unor graiuri

Morfo-sintactice: Pronume, adjective, adverbe nehotarate. Aproximari prin numerale si substantive. Pronume si verbe cu specific regional; enunturi fragmentate. Izolari, inversiuni, elipse. Digresiuni, paranteze.

Stilistice: Diminutive. Argumentative. Cuvinte cu sens peiorativ. Superlative expresive. Vocative, interjectii,imperative. Zicale.

Elementele situatiei de comunicare: Emitator, Receptor, Mesaj

Elementele situatiei de comunicare E R M: 

a) Emiţător: funcţie emotivă(emiţătorul este cel care transmite mesajul unui receptor; funcţia emotivă se concretizează în selecţia informaţiei pe care emiţă­torul o operează în realitatea înconjurătoare);

b) Receptor: funcţie conativă(receptorul este cel căruia i se adresează mesajul emiţătorului, adică el este cel care primeşte o informaţie, astfel se concretizează funcţia conativă sau de cunoaştere. Efectul mesajului se măsoară într-un răs­puns verbal/ scris sau comportamental); 

c) Mesaj: funcţie poetică (ceea ce emiţătorul transmite receptorului printr-un proces de codificare a unor elemente verbale/ nonverbale). 

Cerinţa (verbul de comandă) :

1. Precizează/ indică/ arată/ menţionează/ stabileşte/ consemnează/ identifică

Forma şi conţinutul răspunsului:

Răspunsul presupune să stabileşti şi să arăţi în mod precis şi succint aspectul impus de cerinţă

Exemplu: 

Art. 23 (1): Copilul are dreptul la liberă exprimare. Art. 25 (1): Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie. Art. 28 (1): Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante. (Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului] 

Cerinţă: Precizează, elementele situaţiei de comunicare din textul dat {emiţător, receptor mesaj]. 

Indicaţii: Pentru un răspuns corect trebuie: 

1. să ţii cont de sensul şi funcţia termenilor pe care trebuie să-i numeşti: Emitator, Receptor, Mesaj -definitiile

2. să le identifici pe text:

Emiţătorul este specializat: instituţia care dă legile. Ideea specializării este susţi­nută de titlu, Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, şi de structuri formale tipice: Art. 23, Art. 25, Ari. 28, paragrafe notate cu (1), (1), (1).

Receptorul este specializat, respectiv cel care aplică legea, dar şi nespecializat, adică cetăţeanul beneficiar care citeşte legea. 

Mesajul este circumscris de tema textului: protecţia copilului.

Sugestii de raspuns:

BILETUL 1. Stilul stiintific

1.Autor, titlu

In subsolul textului este indicat numele autorului, Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, titlul lucrarii de unde este extras fragmentul, Scurtă istorie a românilor pentru tineret îndeosebi.

Titlul sugereaza ca fragmentul ar putea apartine unui text din sfera stiintifica. El indica un text de specialitate din domeniul istoriei: Scurtă istorie a românilor pentru tineret îndeosebi.


2.Tipul de discurs (text nonfictional, informativ).

Discursul este nonfictional (poate fi identificat conform predominantei cuvintelor cu sens denotativ si in conformiate cu sfera de referinta a cuvintelor).

In text sunt folositi termeni cu sens denotativ:corpul omenesc, familie, moştenirii lingvistice; moşteniri sufixele;româneşti; etc.

Discursul are functie referentiala.El transmite informatii stiintifice pe baza unui text informativ.Primul enunt poate fi considerat un argument: Sub raportul limbii, cercetările întreprinse [...] au putut stabili un număr de 160 (o sută şaizeci) de termeni româneşti care sunt de origine geto-dacă.

Urmatoarele enunturi sunt menite sa exemplifice argumentul. E de notat faptul ca exemplificarea argumentului se face atat prin recursul la termenii romanesti de origine geto-daca; cat si prin observatiile facute in legatura cu termenii care vor sporii prin cercetari ulterioare care ne vor arata si alte aspecte a mostenirii lingvistice...


Ultimul enunt poate fi considerat o concluzie a ideii despre legatura termenilor romanesti cu originea geto-daca: Ni s-au păstrat de la daco-geţi şi câteva nume de ape: în primul rând Dunărea, care derivă dintr-un Dunaris dacic; apoi Argeşul din Argessos (la Herodot diformat: Ordessos); Bârzava, al cărei nume se regăseşte în oraşul dacic Berzobis; Someşul: o inscripţie latină din ţinuturile udate de acest râu vorbeşte de Samus; este sigur că romanii au păstrat vechiul nume, autohton. Acelaşi lucru cu Oltul, Aluta în izvoarele latine, şi cu Tisa.

3. Sfera de utilizare:

Discursul este relevant pentru stilul stiintific si are relevant in domeniul istoriei si criticii literare.

4. Elementele situatiei de comunicare Emitator-Receptor-Mesaj

*Conform relatiei E-R (Emitator-Receptor)(Beneficiar)

Emitatorul este specializat, respectiv o persoana abilitata in domeniul istoriei si criticii literare. Receptorul nu este prezent explicit, dar se poate presupune ca este puternic specializat, respectiv tot o persoana abilitata in domeniul istoriei si criticii literare, sau nespecializat, categorie din care fac parte cititorii care sunt interesati de aceasta tema.

Relatia emitator-receptor este determinata de emitator prin numirea publicului-tinta (se adreseaza in special tinerilor, dupa cum reiese din titlul fragmentului).


*Conform efectului mesajului

Mesajul vizeaza ca efect acordul cu informatia in masura in care informatia este corecta stiintific si in masura in care este corect argumentata.


*Conform functiei mesajului (scop)

Functia mesajului este de informare, concentrata pe un subiect precis: legatura dintre termenii romanesti si originea geto-dacă.

Mesajul are si functie educativa: in masura in care textul este folosit in procesul invatarii in orele de limba, dar si in masura in care un receptor nespecializat doreste sa conoasca problema.


*Conform incarcaturii emotionale a mesajului

Mesajul este neutru prin datele furnizate si prin tonalitate. Neutralitatea discursului este tipica textului stiintific.Autorul vizeaza o problema teoretica, exemplificata printr-un context cultural dat.

5. Caracteristici ale stilului:

a. Corectitudine: textul este alcatuit din enunturi construite in conformitate cu regulile grmaticale si semantice.
b. Claritate:descriere clara, logica, coerenta, obtinutaprin folosirea unor cuvinte al caror sens este consacrat si prin evitarea termenilor prea specializati.
c. Obiectivitate: continutul textului se refera la o problema reala, demonstrata stiintific.
d. Accesibilitate: limbajul poate fi inteles de specialisti dar si de elevi/studenti familiarizati cu terminologia, sau oricare alt cititor cu o monima specializare.
e. Proprietatea termenilor: termenii sunt folositi cu sensul propriu, denotativ (raport, limba, cercetari, termeni, origine etc.)
f. Sens unic (opera inchisa): receptarea textului se face numai in sensul indicat de autor.

---

BILETUL 2. Stilul stiintific

1.Autor, titlu

In subsolul textului este indicat numele autorului,Sorin Alexandrescu, titlul lucrarii de unde este extras fragmentul, Paradoxul românesc

Titlul sugereaza ca fragmentul ar putea apartine unui text din sfera stiintifica, specialitatea istorie.


2.Tipul de discurs (text nonfictional, informativ).

Discursul este nonfictional (poate fi identificat conform predominantei cuvintelor cu sens denotativ si in conformiate cu sfera de referinta a cuvintelor).

In text sunt folositi termeni cu sens denotativ: paradox, istorie, cultural, european, geografia, latinitate,apartenenta, pamant, cultura, arte, caracter etc.
Discursul are functie predominant referentiala.El formuleaza argumente referitoare la modul in care poate fi interpretata paradoxul roman.Primul enunt poate fi considerat un argument: Primul paradox al domeniului român se referă la poziţia sa în spaţiul cultural european. Geografia şi istoria au plasat România între Europa centrală, Europa răsăriteană şi Balcani, asemeni unei insule de latinitate pierdute într-o mare slavă şi ungară. Urmatorul enunt are un caracter explicativ.Spaţiul român s-a format astfel la frontiera a trei zone culturale diferite şi, asemeni oricărui spaţiu de frontieră, şi le-a apropiat, diferenţiindu-se în acelaşi timp de fiecare din ele. [...]

Ultimul enunt poate fi considerat o concluzie a ideii despre cultura si caracterul domandit de romani: Românii şi-au creat propria lor cultură, acceptând un minim de elemente comune cu fiecare zonă vecină, minim care făcea posibil contactul cu aceasta şi care a servit, în acelaşi timp, tocmai pentru a o diferenţia de celelalte zone vecine. Datorită unei asemenea arte au reuşit ei să echilibreze caracterul, altminteri divergent, al acestor numeroase influenţe. 

3. Sfera de utilizare:
Discursul este relevant pentru stilul stiintific si are relevant in domeniul istoriei si criticii literare.

4.Elementele situatiei de comunicare Emitator-Receptor-Mesaj
*Conform relatiei E-R (Emitator-Receptor)(Beneficiar)

Emitatorul este specializat, respectiv un specialist in domeniul istoriei. Ideea rezulta din titlul lucrarii Paradoxul românesc. Receptorul poate fi specializat si/ sau nespecializat. Specificul unor texte de acest gen este ca se adreseaza unuipublic larg , care nu trebuie sa fie neaparat specializat.
*Conform efectului mesajului
Mesajul vizeaza ca efect acordul cu informatia in masura in care este corecta stiintific.

*Conform functiei mesajului (scop)
Functia mesajului este de informare concentrata pe un subiect precis: paradoxul domeniului român. In acest context intrbarile esentiale ale mesajului informativ actualizate aici sunt:Ce? (paradoxul roman), Cum? (ca tablou al romanilor in care si-au format propria cultura si caracter).
Mesajul are si functie educativa: in masura in care textul este folosit in procesul invatarii, dar si in masura in care un receptor nespecializat doreste sa cunoasca problema.


*Conform incarcaturii emotionale a mesajului
Mesajul este neutru prin datele furnizate si prin tonalitate. Neutralitatea discursului este tipica textului stiintific.Autorul vizeaza o problema teoretica, exemplificata printr-un context cultural dat.

5.Caracteristici ale stilului:
a. Corectitudine: din punct de vedere gramatical si lexical textul este corect alcatuit.
.
b. Claritate:descriere clara, logica, coerenta, ea se obtine prin folosirea unor cuvinte al caror sens este consacrat si prin evitarea termenilor prea specializati.
c. Obiectivitate: continutul textului se refera la o problema demonstrata stiintific.
d. Accesibilitate: limbajul este usor de inteles atat de specialisti, cat si de elevi/studenti familiarizati cu terminologia, sau oricare alt cititor cu o minima specializare.
e. Proprietatea termenilor: termenii sunt folositi cu sensul propriu, denotativ (istorie, cultural, geografia, latinitate, cultura, arte, caracter etc.)
f. Sens unic (opera inchisa): receptarea textului se face numai in sensul indicat de autor. 

---

BILETUL 5. Stilul stiintific

1. Autor, titlu (se află în partea dreaptă jos) şi temă (despre ce e vorba în text)
în subsolul textului este numit autorul Vasile Pârvan şi titlul începuturile vieţii romane la gurile Dunării. Titlul sugerează că textul ar putea fi de specialitate şi că aparţine unei sfere ştiinţifice (sensul sintagmei din titlu, începuturile vieţii romane la gurile Dunării, care sugerează o plasare a unui eveniment istoric - instaura­rea vieţii romane în spaţiu - la gurile Dunării - şi în timp - începutu­rile). E important de remarcat faptul că tema fragmentului citat care se referă la modul de lectură a istoriei indică faptul că avem de-a face cu un text de escortă, un text explicativ. 

2. Tipul de discurs (text nonficţional, justificativ) Discursul este nonficţional (poate fi identificat conform predomi­nanţei cuvintelor cu sens conotativ/ denotativ şi în conformitate cu sfera de referinţă a cuvintelor). în text sunt folosiţi termeni cu sens denotativ: istorie, popor, cărţi-, viaţă. Discursul are funcţie predominant referenţială. El formulează argumente referitoare la modul în care poate fi interpretată istoria veche. Din acest punct de vedere fragmentul dat poate fi considerat o definiţie a tipurilor de lectură a istoriei: învăţaţii care scriu istoria popoarelor sunt de două feluri: unii, care din copilărie şi pană la bătrâneţe au trăit tot între cărţi, iar alţii, care au trăit şi viaţa cea de toate zilele, cu luptele, necazurile, urâţeniile şi frumuseţile ei, cunoscând în came şi oase oameni vii de toate felurile. Următoarele enunţuri au un caracter explicativ. Ele enumera atributele fiecărui tip de cititor, respectiv cititorul care interpretează istoria numai prin intermediul altor lecturi şi cel care corelează viaţa cu textele citite. Ultimul enunţ este favorabil celui de-al doilea tip de cititor. Conside­rând fragmentul o prefaţă la un model de lectură şi interpretare a istoriei se poate afirma că autorul va citi istoria conform celui de-al doilea model.

3. Sfera de utilizare Sfera de referinţă a termenilor este cea la intersecţia dintre dome­niul strict ştiinţific şi cel literar. Chiar dacă discursul are relevanţă în domeniulştiinţelor umaniste, stilul este tangent la domeniul eseisticii şi al literaturii.

4. Elementele situaţiei de comunicare ERM
• 
Conform relaţiei E-R (beneficiar) Emiţătorul este specializat, respectiv un specialist în domeniul isto­riei, Ideea specializării este susţinută de titlul lucrării -începuturile vieţii romane la gurile Dunării şi de temă - modul în care este citită şi interpretată istoria. Receptorul poate fi specializat, nespecializat, sau în curs de specializare (elevi, studenţi).
• Conform efectului mesajului Mesajul vizează ca efect acordul cu informaţia în măsura în care este corectă ştiinţific.
• Conform funcţiei mesajului (scop) Funcţia mesajului este de informare concentrată pe un subiect precis: cum se citeşte şi se interpretează istoria.întrebările esenţiale ale mesajului informativ actualizate sunt: Ce? (istoria), Când? (de la începuturi}, Pentru cine? (pentru specialişi,învăţaţi), Cum? ( citirea istoriei numai din cărţi/ corelarea lecturii cu viaţa). Funcţia educativă este prezentă în măsura în care textul este folo­sit în procesul învăţării în orele de istorie sau este folosit de diverşi receptori interesaţi de subiect.
• Conform încărcăturii emoţionale a mesajului Mesajul este neutru din punctul de vedere al implicării afective a autorului, prin datele furnizate. Prin tonalitate însă textul tinde către emoţional, graţie figurilor de stil prezente în text şi graţie construcţiei ample a frazei. 

CARACTERISTICI ALE STILULUI
1. Corectitudine: din punct de vedere gramatical şi lexical textul este co­rect alcătuit.
2. Claritate: descriere clară, logică, coerentă, obţinută prin folosirea unor cuvinte al căror sens este consacrat şi prin evitarea termenilor prea specializaţi. 
3. Obiectivitate: conţinutul textului se referă la o problemă aflată la gra­niţa dintre subiectiv şi obiectiv, după cum indică şi fragmentul citat în care discursul este construit pe două moduri posibile de lectură.
4. Accesibilitate; limbajul poate fi înţeles de specialişti, dar şi de elevi/ studenţi familiarizaţi cu terminologia, sau oricare alt cititor cu o minimă specializare (sate, oraşe, ţări, biserici, învăţaţi). 
5. Proprietatea termenilor, termenii sunt folosiţi cu sensul propriu (istorie, popoare, răspunsuri).
6. Sens unic (operă închisă): receptarea textului dat se face numai în sensul indicat de autor. 

---

BILETUL 94. Stilul juridic - administrativ

ETAPE
1. Autor, titlu (se afla in partea dreapta de jos) si tema (despre ce este vorba in text).
Informatiile apar in subsolul textului. In cazul textelor juridice, autorul este institutia care elaboreaza legea. Titlul din subsolul textului specifica domeniul de aplicare, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Titlul sugereaza ca textul apartine stilului juridic-administrativ. Tema face referire la drepturile omului.Aceasta se concentreaza asupra drepturilor omul in diferite ipostaze. In acest sens legea prevede trei tipuri de drepturi: dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie sidreptul la libertatea de exprimare.
Cele trei articole de lege se insccriu in sfera relatiilor interumane. Ele vizaza relatiile din viata privata a omului (relatiile de familie), si relatiile din viata publica.

2.Tipul de discurs (text nonfictional, descriptiv)
*Conform specificului discursului
Discursul este nonfictional (poate fi identificat conform predominantei cuvintelor cu sens denotativ si in conformitate cu sfera de referinta a cuvintelor). In text sunt prezente cuvinte cu sens denotativ: autorităţi, lege, gândire, conştiinţă, religie. 

3.Sfera de utilizare 
Textul apartine stilului juridico-administrativ, utilizat in relatii administrative, oficiale, de natura juridica.

4.Elementele situatiei de comunicare ERM (emitator-receptor-mesaj)
-conform relatiei E-R (beneficiar)
Emitatorul este specializat: institutia care da legile. Ideea specializarii este sustinuta de titlu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, si de termenii de specialitate: lege, penal, securitate nationala, societate democratica, autoritatilor publice etc. Receptorul este si el specializat, respectiv, cel care aplica legea, dar si nespecializat, adica cetateanul beneficiar care citeste legea.
-conform efectului mesajului
Acordul cu informatia este prezent in masura in care legea este justificata de un anumit context social.
-Conform functiei mesajului (scop)
Texul are functie de informare: are dimensiune pragmatica si aplicabilitate in sfera vietii private si vietii publice. Structural textul raspunde la intrebarile specifice textului informativ:Ce? (drepturile omului), De ce? (sunt importante: fiindca orice cetatean poate avea acces liber si neingradit la informatiile de interes public).
Textul are si functia de popularizare, prin promovarea legii in randul cetatenilor.
Functia educativa consta in a sugera un anumit comportament intr-o situatie data, respectiv cunoastearea anumitor informatii de interes public.
-Conform incarcaturii emotionale a mesajului
Mesajul este preponderent denotativ, se adreseaza ratiunii si este lipsit de componenta afectiva.

CARACTERISTICI ALE STILULUI

1. Are formule fixe: fiecare paragraf incepe cu un numar.

2. Obiectiv si impersonal: in text nu exista marcile autorului.

3. Accesibil, clar si precis: accesibil prin termenii utilizati, clar prin structura frazei si precis pentru ca numeste situatia si comportamentul.

4. Vocabular pronuntat specializat: lege, art.

6. Folosirea cliseelor : In acest context, sablonul se materializeaza in structura formala a textului, respectiv, paragraful care defineste continutul articolului (8, 9, 10).
PARTICULARITATI LINGVISTICE
Lexicale: Termeni de specialitate: lege, penal, securitate nationala, societate democratica.
Monosemantism si neologisme.
Morfologice: Substantive 
abstracte 
Reflexiv impersonal si Forme impersonale.
Sintactice: Enunturile sunt structuri de tip cliseu, propozitiile sunt principale, dezvoltate, independente, enuntiative cu nuanta imperativa, in ceea ce priveste aplicabilitatea. Predomina coordonarea.
Stilistice: Clisee:art. 8,9,10; paragrafe 1,2.

---

BILETUL 97. Stilul publicistic

ETAPE

1. Autor, titlu (se află în partea dreaptă jos) şi temă (despre ce e vorba în text)

Textul are în subsol autorul, Jonathan Scheele, şi titlul Conferinţa domnului Jonathan Scheele.Titlul trimite la condiţiile unei comunicări eficiente, foarte puţin sau deloc cunoscute vorbitorilor. Tema este definirea Ce înseamnă să fii european

2. Tipul de discurs (text subiectiv-reflexiv, nonficţional) Din informaţia din subsolul textului rezultă tipul de text: conferinţă (convorbire), adică expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul ştiinţei, artei, politicii etc., cu intenţia de a informa, de a instrui, de a omagia etc. Funcţia discursului este conativă.

Textul este nonficţional (poate fi identificat conform predominanţei cuvintelor cu sens denotativ şi în conformitate cu sfera de referinţă a cuvintelor). Textul nu are elemente de confesiune. Este un text care se apropie de domeniul ştiinţific, prin tematică şi prin modul de construire a discursului. În acest sens poate fi considerat un text reflexiv.

El prezintă dialogul din punctul declanşării lui, luându-se în seamă capacităţile interlocutorilor, disponibilităţile acestora, apreciindu-se ca valoare fundamentală în comunicarea de acest tip, respectul. Primul enunţ sugerează faptul că tema articolului urmează după o altă intervenţie Am fost invitat să vorbesc despre Ce înseamnă să fii european. Vă mărturisesc că
nu îmi este uşor să dau un răspuns, pentru că sunt deja european: e o stare firească,

pe care nu simt nevoia să o definesc. […] Demonstraţia porneşte de la alegerea interlocutorilor,

de la declinarea poziţiilor acestora, care, obligatoriu, au opinii diferite, au aceeaşi disponibilitate intelectuală, au un fond de referinţă comun (valori, reguli, principii). Se anticipează din enunţurile de început ale articolului condiţia esenţială a efortului colocvial, acela de a obţine un adevăr diferit de cel de la care s-a pornit. Regulile notate într-un lim­baj aflat la graniţa beletristic/ publicistic vizează personalitatea vorbitorilor, dimensiunea morală a acestora, forţa de a renunţa la vanităţi şi mici orgolii. Pentru a convige, se apelează la exemple alegorice (pentru a defini calitatea de european prin împărtăşirea unui set de valori). Tranşant, se numeşte ca virtute cardinală fundamentală a dialogului facultatea de a vedea, coroborată, în viziunea autorului puţin la istoria Uniunii Europenei. Pericolele intuite care ar ameninţa spaţiul public, în cazul ignorării regulilor formulate, sunt vorbăria şi discursul torenţial. Articolul este construit după structura discursului argumentativ.

3. Sfera de utilizare Textul este la intersecţia dintre stilul beletristic (eseistic) şistilul publicistic. Aparţine stilului publicistic prin temă şi prin faptul că este un articol, prin efectul de convingere (persuasiune) şi aparţine stilului beletristic prin maniera subiectivă de tratare a temei.

4. Elementele situaţiei de comunicare ERM (emiţotor-receptor-mesaj)

o Conform relaţiei E-R (beneficiar)(emiţătr-receptor) Relaţia emiţător-receptor este traductibilă în termenii autor-cititor. Aici emiţătorul este specializat, problema comunicării fiind o problemă constantă a sa. Receptorul nu trebuie să fie neapărat specializat, dimpotrivă, prin modul de construire a discursului reflexiv se poate presupune că autorul vizează un public-ţintă nespecializat în domeniu, dar interesat de ceea ce înseamnă a fii european. Se poate spune, de asemenea, că textul citat este o invitaţie la a înţelege ceea ce inseamnă să fii european.

Conform efectului mesajului. Mesajul vizează ca efect principal persuasiuneareceptorului. Primul efect ar fi cel de a convinge un receptor neiniţiat sau slab iniţiat că definitorie pentru cunoaşterea a ceea ce inseamna a fii european stă la baza valorii. Titlul este construit ca să pregătească terenul pentru persuasiune. Efectul de persuasiune este însă gândit de la începutul discursului prin punerea problemei:pentru a defini calitatea de european prin împărtăşirea unui set de valori. Printr-un astfel de enunţ, autorul incepe sa definească din punctul său de vedere ceea ce inseamnă a fii european. Astfel citit, primul enunţ are efect de captare a atenţiei, fiindcă el creează un nivel de aşteptare. Un alt efect ar fiacordul. El poate veni de la receptorii specializaţi.

Conform funcţiei mesajului (scop) Textul are funcţie de informare. întrebări definitorii pentru mesajul informativ: Cine? (Jonathan Scheele), Ce? (definitia europeanului), De când?, Până când?, De ce? (Uniunea a apărut din nevoia de a nu mai avea niciodată un război mondial. Planul,

Visul a fost integrarea voluntară a economiilor Europei atât de strâns, încât războiul
sa nu mai fie o opţiune. Şi a reuşit, iar succesul se traduce într-o valoare europeană
clară şi palpabilă: pacea. Între statele membre nu au mai existat războaie după 1950.). Funcţia educativă este reprezentată de prezentarea unei perspective asupra valorii de a fii european.

Conform încărcăturii emoţionale a mesajului Mesajul este emoţional în măsura în care textul este o împletire între evocare şi argumentare. Textul face apel la afectivitate, dar şi la raţiune.

CARACTERISTICI ALE STILULUI

1. Corectitudine: enunţurile sunt alcătuite corect din punct de vedere

gramatical.

2. Claritate: exprimarea clară, logică, coerentă a gândurilor, a sentimentelor şi a ideilor; ea se obţine prin folosirea unor cuvinte al căror sens este consacrat şi prin evitarea termenilor prea specializaţi.

3. Obiectivitate: enunţurile se referă la o dimensiune fundamentală a existenţei umane: europenizarea; tendinţa spre subiectivitate este prezentă prin mărcile morfologice (verbe la persoana a II-a singular).

4. Accesibilitate: în text este prezent un limbaj specializat (statele membre, Uniunea Europeană etc.), însă familiar cititorilor şi ascultătorilor.

5. Sens multiplu (operă deschisă): este o secvenţă cu rol în formarea vorbitorilor, care poate trimite spre alte sensuri şi poate genera alte opinii.

6. Mesajul are două dimensiuni fundamentale, informativă şi educativă: atitudinea informativă este realizată prin discurs reflexiv, iar atitudinea educativă este realizată prin tonul adresării.